Soluție firească la Curtea Supremă de Casație.Luni, 16 ianuarie 2023, Completul pentru anumite întrebări juridice, prezidat de președintele ICCJ, judecătorul Corina Corbu(Fotografie), a apreciat că în procedurile de acordare a despăgubirilor persoanelor private de libertate achitate legal este suficientă o achitare definitivă pentru exercitarea dreptului la despăgubiri.. Practic, soluția dată înfără Arhive. 2149.1.2022, al cărui proces-verbal îl publicăm integral, Consiliul pentru Soluționarea Anumite Probleme de Drept a stabilit doar limita care ar trebui respectată, dacă este cazul, în cazulDecizia CCR nr. 136/2021, potrivit căruia art. 539 din Codul de procedură penală a fost declarată neconstituțională.
În practică, Înalta Curte a reținut că un ordin de nedivulgare sau o achitare definitivă este suficientă pentru a permite unei persoane arestate în timpul unui proces și ulterior găsită nevinovată să solicite instanțelor civile despăgubiri pentru detenție ilegală și forțată.
ICCJ:„„Caracterul inechitabil/injust al măsurilor de detenție” sau „falsul acuzației penale” sunt criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la o cale de atac”
Dizolvarea consiliului pentru rezolvarea unor probleme de drept a fost cu atât mai necesară cu cât:după adoptarea Deciziei CCR 136 din 3 martie 2021, au mai existat instanțe care au refuzat să acorde despăgubiri persoanelor care fuseseră achitate de drept, dar executaseră o pedeapsă cu închisoarea în perioada respectivă, ceea ce a condus la necesitatea efectuării unei alte etape procesuale. în vederea obţinerii unei declaraţii judecătoreşti privind nelegalitatea reţinerii în cursul procesului penal. Această atitudine nu numai că dezarmează achitarea de la întreprinderea demersurilor ulterioare pentru obținerea acestui verdict (care a reiterat doar ceea ce s-a anunțat deja în achitarea definitivă), dar a dus și lanu există nici un respect pentru Legea fundamentală în sinecare în art. 52 de perechi. Teza a 3-a o prevăd„Statul este responsabil financiar pentru daunele cauzate de erori judiciare”.
Deci, conform protocolului complet pe care Lumea Justitiei il prezinta mai jos,completul care se ocupă de anumite chestiuni de drept, sub preşedinţia Preşedintelui Curţii Supreme, judecătoarea Corina Corbu, a decis – într-adevăr, cu majoritate de voturi – că atât„caracterul nedrept al măsurilor de detenție”.„netemeinicia acuzației în materie penală sunt criterii autonome care recunosc dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile aduse persoanei în cauză. ICCJ a concluzionat că aceste motive nu pot fi invocate decât în baza unei achitări, conform art. 16 perechi (1) lit. a)-d) din Legea de procedură penală, întrucât sentința de achitare „în sine este suficientă pentru acordarea de despăgubiri unei persoane private de libertate și apoi eliberată”.
Publicăm în continuare protocoalele ICCJ publicate în dosarul nr. 1.2149.2022:
„Are în vedere propunerea Curții Supreme de Casație - Secția I civilă, în cauzele nr. 5.637/105/2019 și, prin urmare, stabilește:
La interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539.° din Legea de procedură penală, privind efectele hotărârii Curții Constituționale nr. 136 din 03.03.2021.în cazul privării de libertate într-un proces penal care a fost încheiat de drept prin achitare, fără a constata nelegalitatea privării de libertate conform Deciziei Curții Supreme de Casație- Comisia competentă pentru examinarea contestațiilor în interesul Legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, decizie de plată, în baza art. 16 perechi (1) lit. a)-d) din Legea de procedură penală,este suficient în sine pentru a acorda și, ulterior, a plăti despăgubiri unei persoane private de libertate.
În acest context, „natura greșită/nejustă a măsurilor de detenție” sau „inelicitarea acuzațiilor penale” sunt criterii independente care conferă persoanei în cauză dreptul la despăgubiri și extind domeniul de aplicare prevăzut la art. 539 din Legea de procedură penală.
Obligatoriu, în conformitate cu art. 521 alin (3) din Legea de procedură civilă.
Publicat în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2023.”
Asta este arta. 539 Dreptul la căi de atac în caz de detenție ilegală Legea de procedură penală:
„§ 1. Persoana care a fost privată ilegal de libertate în cadrul unui proces penal are, de asemenea, dreptul la despăgubiri.
(2) Privarea de libertate în mod ilegal se stabilește, după caz, printr-o hotărâre a parchetului, o hotărâre definitivă a unui judecător de drepturi și libertăți sau a unui judecător din completul anterior și o hotărâre definitivă. ordinul sau hotărârea definitivă a instanței căreia i-a fost încredințată cauza.”
CCR: „Este inacceptabil ca o persoană eliberată să suporte în continuare stigmatizarea privării de libertate la care a fost supus fără compensația materială și morală necesară”
Dizolvarea Înaltei Curți de Casație și Justiție vine la aproape doi ani de la decizia Curții Constituționale a României nr. 136 din 3 martie 2021În acest timp, deși deciziile CCR au rămas în vigoare și nu au lăsat loc de interpretare, instanțele au apreciat prevederile CCR cuprinse în Decizia 136/2021, împiedicând astfel persoanele private de libertate și ulterior eliberate de recurgerea la căi de atac. pentru primirea despăgubirilor.
În decizia susmenționată, Curtea Constituțională a apreciat necesar să admită excepția de neconstituționalitate invocată de avocatul Cristian Zeiler, având în vedere că, în textul în care a fost redactată, art..539 încalcă următoarele prevederi ale Constituției României:
- bucată. 1 pct. 3: „Statul român are la bază statul de drept, democratic și social, în care demnitatea umană, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă cele mai înalte valori, în spiritul a tradiţiei democratice a poporului român şi a idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989 şi sunt garantate';
- bucată. 23 sec. 1.: „Libertatea individului și siguranța persoanei sunt inviolabile”;
- bucată. 52 de perechi. Teza a III-a: „Statul este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de erori judiciare”
Reproducem în continuare fragmente din decizia CCR nr. 136/2021:
„34. Din cele de mai sus rezultă că dreptul procesual penal reglementează o procedură specială de despăgubire a prejudiciului patrimonial sau moral cauzat prin privarea de libertate ilegală pronunțată în procesul penal, fără a ține seama într-un fel sau altul de rezultatul hotărârii judecătorești. , ceea ce înseamnă că privarea de libertate pronunțată potrivit legii, în cursul procesului penal, în nici un caz nu se poate dobândi dreptul la despăgubiri pentru prejudicii ca urmare a faptului că persoana a fost achitată/nedusă în judecată în temeiul art. 16 sec. 1 lit. a)-d) din Legea de procedură penală. Textul restrictiv al art. 539 CPP exclude punerea în aplicare a acestei răspunderi, ceea ce înseamnă că încălcarea inviolabilității libertății individuale în speță nu este recunoscută de lege ca faptă ilegală de natură penală. responsabilitatea statului și poate fi folosit în fața Judecătoriei Civile tocmai pentru că sistemul normativ valabil nu califică ipoteza drept act ilegal. În consecință, Curtea observă că, deși libertatea individului a fost îngrădită în cursul procesului penal, ceea ce s-a dovedit a fi o restrângere justă/ineoială, persoana în cauză a fost exclusă din proces, iar prejudiciul suferit rămâne nereparat. Prin urmare, este de competența Curții Constituționale să stabilească dacă un astfel de caz de excludere a răspunderii statului îndeplinește cerințele art. 1 nr. 3, art. 23 nr. 1 și art. 52 nr. 3 prima teză. Constituţie. (...)
37. Măsurile provizorii luate în cursul procedurilor penale reprezintă o restrângere gravă/importantă a libertății unei persoane. Chiar dacă textul constituțional permite limitarea libertății individuale pentru a asigura o bună desfășurare a procedurii penale, aceasta nu înseamnă că, indiferent de rezultatul procesului respectiv, încălcarea acelei libertăți nu trebuie corectată. Cu alte cuvinte, rezultatul procesului trebuie considerat un criteriu relevant pentru corectarea nedreptății suferite de persoana în cauză. În cursul procesului penal, statul a folosit o excepție de la principiul inviolabilității libertăților individuale pentru a-și îndeplini una dintre funcțiile sale principale, respectiv apărarea ordinii publice, dar prin utilizarea acestui mecanism unic și-a asumat responsabilitatea directă pentru aplicarea acestuia. Astfel, dacă o hotărâre/hotărâre definitivă a instanței stabilește că acuzația penală propusă împotriva unei persoane este neîntemeiată, restricțiile severe impuse libertății sale personale trebuie compensate. În caz contrar, inviolabilitatea ar deveni un concept iluzoriu care ar putea fi ignorat fără dreptul la despăgubiri ori de câte ori autoritatea de stat ar dori acest lucru. Dreptul la despăgubire nu este așadar un instrument juridic care garantează libertatea individuală (limitată la cazurile și condițiile prevăzute de lege), ci mai degrabă corectarea încălcării acesteia.
38. Dacă statul datorează despăgubiri pentru o măsură preventivă luată în condiții ilegale, indiferent de rezultatul procesului penal, tocmai pentru că a încălcat propria ordine juridică, același lucru este valabil și pentru privarea de libertate a unei persoane împotriva căreia, atunci când analizând temeinicia acuzației, statul poate anula prezumția de nevinovăție făcând referire la dreptul necesar la despăgubiri pentru daune. Privarea de libertate în fața unei acuzații formulate, prin determinarea netemeiniciei/inconcordanței acesteia cu realitatea, are ca efect menținerea inechitații/inechitabilității măsurilor de detenție aplicate unei persoane în cursul procesului penal. Situația prezentată indică același grad de gravitate a ingerinței în libertatea individului uman ca și ipoteza privării ilegale de libertate, contrar standardelor procedurale, astfel că în speță dreptul la despăgubire nu poate fi refuzat. Nerespectarea procedurilor legale la impunerea unei măsuri preventive privative de libertate, respingerea corespunzătoare a procesului-verbal penal, învinuirea care a condiționat aplicarea măsurii reținerii, sunt motive care justifică în egală măsură dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de încălcarea libertatea unui individ. , chiar dacă motivele sunt diferite (nelegalitatea măsurii sau învinuirea nefondată). Faptul că abia la încheierea procesului penal se constată că privarea de libertate este justă și nedreaptă nu înseamnă că nu a fost justă și nedreaptă deja la momentul în care a fost stabilită și că, prin urmare, persoana căreia i s-a aplicat măsura a fost impus nu ar fi nedrept. (...)
42. Prin urmare, este de datoria statului să recunoască și să garanteze dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de privarea de libertate pronunțate în procesul penal, indiferent de motivul care a condus la răspunderea acestuia, de caracterul injust sau nelegal al măsurii privare de libertate, sau libertate. libertate. Orice distincție în acest sens este doar artificială, ceea ce duce la negarea dreptului victimei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de orice disfuncție a sistemului de justiție. Desigur, această răspundere poate fi limitată numai atunci când subiectul măsurii a împiedicat/restricționat sau a încercat să împiedice/restrângă descoperirea adevărului, a împiedicat/împiedicat acțiunea autorităților judiciare sau a comis un comportament pedepsit în contextul procesului penal. (...)
44. Prin urmare, ținând cont de obligația statului de a valorifica justiția, încălcarea inviolabilității libertății individuale în cauza analizată reprezintă o eroare de practică judiciară în sensul art. 52 sec. 3., prima teză, din Constituție, dar nu din punctul de vedere al judecătorului, care s-a întemeiat pe probele existente în cauză, ci din punctul de vedere al deznodământului procesului. Prin urmare, este inacceptabil ca o persoană eliberată să suporte în continuare stigmatizarea privării de libertate la care a fost supus, fără compensația materială și morală necesară. (...)
53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că soluția juridică cuprinsă în art. 539 din Legea de procedură penală, excluzând dreptul la despăgubiri pentru daune-interese în caz de privare de libertate pronunțată în procesul penal hotărât în acțiunea colectivă, potrivit art. . 16 sec. 1 lit. a)-d) din Legea de procedură penală sau achitarea a fost încălcată de la art. 1 pct. 3, art. 23 sec. 1. și art. 52 sec. 3 prima teză din Constituție. (...)
Așadar, în cazul privării de libertate pronunțată în procesul penal prin încadrare, în sensul art. 16 sec. 1 lit. a)-d) din Legea de procedură penală sau o achitare, dreptul la despăgubiri pentru prejudicii se va exercita în fața instanței civile pe baza unei hotărâri corespunzătoare privind secretul sau a achitării”.
*Puteți citi decizia HKO în întregime AICI